30/06/2026
Electroputere VFU Pascani este una dintre acele companii în care tradiția nu este doar o pagină de istorie, ci o valoare care se construiește în fiecare zi. La Pașcani, experiența generațiilor care au clădit uzina noastră este dusă mai departe de energia celor care îi vor scrie viitorul. Fiecare vagon modernizat, fiecare proiect finalizat și fiecare provocare depășită poartă amprenta unor oameni care cred în performanță și responsabilitate.
Pentru al doilea an consecutiv, fabrica și-a deschis porțile pentru toți cei care au dorit să descopere universul fascinant al industriei feroviare. Cea de-a doua ediție a evenimentului „Ziua Porților Deschise” a adus împreună elevi, studenți, cadre didactice, foști angajați, reprezentanți ai autorităților, parteneri ai companiei și membri ai comunității. Aceștia au avut ocazia să vadă îndeaproape cm prind viață proiectele care contribuie la dezvoltarea transportului feroviar din România.
Cei peste 500 de participanți au vizitat vagonul de călători cu numărul 42, cel care marchează încheierea proiectului de modernizare finanțat prin PNRR. Au călătorit cu LEON – primul automotor proiectat și construit integral la Electroputere VFU Pașcani. Au descoperit procesul de revizie capitală a „Săgeților Albastre” și au aflat mai multe despre toate celelalte vehicule feroviare aflate în lucru în uzina noastră.
Ne-a onorat prezența reprezentanților autorităților centrale și locale: Lucian Rusu, senator al României, Sorin Năcuță, deputat în Parlamentul României, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, Marius Pintilie, primarul municipiului Pașcani, și Eduard Boz, directorul Asociației Metropolitane de Transport Public Iași.
Însă adevărații ambasadori ai acestei zile au fost colegii noștri. Ei au deschis porțile uzinei cu aceeași mândrie cu care, zi de zi, construiesc și modernizează vehicule feroviare. Au împărtășit experiențe, au răspuns cu răbdare fiecărei întrebări și au arătat că, dincolo de utilaje și tehnologie, cea mai importantă resursă a Electroputere VFU Pașcani rămân oamenii săi. Îi felicităm și le mulțumim tuturor pentru profesionalismul și dedicarea lor.